S-a supărat pământul Doamne
Și vântu-i tare supărat
Că oamenii în goana lor
Să mai iubească au uitat...
Nu se opresc să mai privească
Un fir de iarbă sau o floare,
Nu văd că ceru-i plin de stele,
Nu văd când soarele răsare
Și trec nepăsători prin viață
Cu gândul numai la averi,
Cu sufletele înghețate
Lipsiți de vise și puteri
Și din adâncul lui de neguri
Oftează supărat pământul
Atrage norii peste creste
Și-l însoțește-n goană vântul
Iar omul se-ngrozește-o clipă
Și strigă Doamne către Tine
Dar valul când se liniștește
Uită Iubirea ce-l susține!
O Tatăl nostru ce din ceruri
Privești spre noi cu îndurare
Mai iartă-ne o dată Doamne
Și lasă binecuvântare...
Lasă o ploaie de iubire
Peste pământu-n agonie
Și vântului să îi dai glas
De cânt divin și bucurie...

Vulcan-10-07-2025
Mary